Aventuroasă viață am! Noroc că sunt pisică și am nouă vieți. Ieri am pierdut două în jumătate de oră. Vă spun numaidecât.

A fost odată ca niciodată că de n-ar fi, nu s-ar povesti; de când făcea mama năniță și prindea câte-o băiță, se ducea și la salon să n-arate a neom, își pensa sprâncenele și ieșea cu fetele; de când nu scriau copiii pe perete, mai mincinos cine nu crede.
Era o mamă care credea că după ce îi spală pe copii pe dinți și îi așază în pat, restul e floare la ureche și mai dă gata o zi cu vreme moroconoasă, în care copiii stau ca mâțele numai de gâtul mamei, pentru că afară e atât de urât încât nici ciorile nu mai zboară în înaltul cerului și stau ascunse unele într-altele să se încălzească. Dar nu fu să fie așa. Ajunși în dormitor, mezina spadasina, cu cunoscute-i scheme periculoase, îi înfinge mamei în ochi un băț ascuțit de la un umeraș dezmembrat de junior și lăsat pe jos. Greșeala mea că nu am fost ageră la minte, că nu l-am văzut prima și că nu am anticipat atacul. Vă spun sincer că mamei din poveste îi venea să plângă ca un copil mic.

Au trecut peste moment, frățiorul cel mare le-a împăcat pe amândouă și după ce s-au împărțit pijamalele, au ajuns la etapa cu cărticeala. În lumea poveștilor totul ar trebui să fie numai lapte și miere, așa că mamei nu mai avea de ce să îi fie frică. Greșit. A început să citească stând între cei doi prunci, care o ascultau ca pe un înger căzut din cer. A durat două minute și a început dezmățul. Imaginață-vă schema care a urmat: mititica s-a suit cu fundul pe gâtul meu, cu spatele la mine și a început să sară și să râdă. Fratelui ei i s-a părut că e o idee bună, așa că a vrut să i se alăture. A dat-o la o parte, dar când să reproducă schema soră-sii, mi-a dat un picior în nas. S-a auzit POC! Să nu credeți că asta i-a liniștit pe frații bombă, ei și-au continuat bâlciul, povestea a continuat și ea pentru cine a avut urechi de auzit, adică pereții. S-a dat stingerea, am aprins caruselul cu cântecele și luminițe, iar pruncii au adormit ca printr-o vrajă.

Am mers să îi povestesc soțului întâmplările, iar ce mi-a răspuns la faza cu piciorul în nas m-a făcut să mă simt onorată că l-am primit. Fiți atenți, citez: ”Cred că abia acum s-a îndreptat!”. Nasul. Vorbea de nasul meu.
Ne-am pus amândoi la somn râzând pe înfundate. Azi multe s-au mai întâmplat, dar fie omul cât de mic, tot se odihnește-un pic. Vă scriu altă dată că nu mai am cerneală în condei și nici minte grăitoare.

Alte aventuri din aceeasi categorie: