Plăcintă din coji de mere

Parcă mai ieri a fost și Daviduț ca Maria, o mână de om care se învârtea prin casă ca un titirez și făcea și desfăcea tot ce îi ieșea în cale.
Când vede că surioara lui face câte o trăsnaie zice: „Doamne felește, ce fetițucă hoțomancă!”, de parcă nu el a fost maestrul celor mai mari trăsnăi din casa asta. Făcute cu voie sau fără voie, cu cuvântul sau cu gândul, el e pe primul loc și mi-a venit prin minte o șotioară făcută de el când era cam ca Maria.
V-am mai spus, soțul meu e zeul copiilor, când vine acasă, copiii îi sar în brațe, împart cu el mâncarea, bla, bla. Ce nu v-am spus, e că domnul soț citește foarte mult, cred că ar citi o zi întreagă fără oprire și nu ar observa dacă am părăsi casa pentru câteva ore.
În condițiile date, era o după-amiază liniștită de iarnă, eu făceam o prăjitură cu mere și griș, ne-o făcea mama când eram mici, soțul citea și David căuta atenție. La un moment dat, am observat că micuțul nu se mai ține de piciorul meu, iar din sufragerie se aude soțul zicând: „mulțumesc!”, iar David după el: „misiii” (merci). Nu m-am preocupat atâta timp cât mă lăsa să îmi fac treaba. Când colo, ce să vezi?! Îl zăresc pe mândruțul meu cum umblă în coșul de gunoi și ia coji de mere pe care i le livrează într-o veselie tatălui. Îi iau urma și mă uit duc la ei. Soțul îi mulțumea și înfuleca rapid cojile, David, fericit, băga viteză până la coș să refacă stocul.
Parcă nu îmi venea să stric liniștea din casă, dar nu aveam nevoie nici de un soț cu enterocolită, așa că am pușcat un râs zdravăn și am dezvăluit ghidușia. Degeaba s-o fi spălat pe limbă soțul că faptul era deja consumat.
La vremea aceea era viral pe net un clip cu un copilaș care lua apă din wc și i-o aducea tatălui. După ce am văzut clipul respectiv, ne-am gândit că niște amărâte de coji de mere luate din gunoi erau chiar rezonabile.
Și ete așa a început un șir lung de șotioare. Acum Marele Maestru e deja avansat, face glumițe și avem conversații sucitoare de minți.
PS. Poza e de acum doi ani, de pe vremea cu pricina.
Alte aventuri din aceeasi categorie:

8 Martie
Mama mea e o umbrelă veche. O umbrelă care a reușit să ne apere pe toți de ploi și vânt când eram mici, dar pe măsură ce am crescut, nu a mai reușit să ne cuprindă și ne-a acoperit pe rând, necontenit. Au fost furtuni care au dat-o peste cap, soarele a decolorat-o,...